Hei, acum un an am calcat pentru prima data pe "pamantul unde visele devin realitate"..... Eu cu ale mele vise pamantesti: de a prinde noi radacini, a-mi intemeia o familie, a iubi si a fi iubita, a invata si a ma adapta la o noua cultura cu bune si cu rele.
Imi amintesc cu drag de primul contact cu LAX - aeroportul din Los Angeles, unde a trebuit sa stau o ora (dupa 13 ore de zburat cu avionul, dupa difernta orara) pana mi-au luat amprentele si m-au lasat sa merg "libera" pe pamantul american. De la aeroport ne-a asteptat o masina care ne-a dus in San Clemente la mama soacra. Rupta de oboseala, am incercat sa stau treaza sa vad ce "minunatii"vad de pe geamul masinii. Dar am ridicat din umeri si m-am pus efectiv sa dorm.......cat vedeai cu ochii era doar o mare intindere de pamant galben, cu ceva palmieri pe marginea soselei si cateva cladiri scunde in departari. Pe bune, nimic interesant. Ba chiar mi-am intrebat sotul daca asta e America? Nu arata ca in povestirile descrise de altii.....
In fine, tot drumul l-am dormit - am uitat si de griji si de anxietate, de nou si necunoscut, de teama ca nu stiu bine engleza, si de faptul ca ma duceam sa stau pentru cateva luni cu soacra....Am dormit dusaaa! ;)
M-am trezit in fata casei, intr-un loc plin de soare, liniste si flori. Am remarcat ca toate casele sunt joase in stil spaniol si au acelasi design - nu ca la noi care mai de care sa o faca mai inalta, mai colorata, astfel incat sa iti sara in ochi de la distanta.
Faptul ca avusesem sansa sa imi cunosc soacra in Timisoara, cu un an inainte, a redus din stres. Nu imi amintesc cat de mult am socializat in acea zi cu ea, dar stiu ca era dupamasa acolo si ca eu abia imi puteam tine ochii deschisi.
Am petrecut 2 luni in California - 2 luni de miere, imi place mie sa le consider. Fiind aproape de Ocean, de plaje si de oameni fara griji, m-am simtit rasfatata din concediu. Jonathan m-a dus peste tot in zona si m-am bucurat de fiecare val, nisip, pala de vant, fluture, delfin, veverita intalnite la fiecare pas. Of, iubesc ata de mult mirosul Oceanului!!
Imi amintesc ce greu mi-a fost sa ma descurc in magazine - din cauza variatiilor pe acelasi produs din aceeasi gama. E frustrant! De exemplu am petrecut mai bine de 15 minute sa ma decid asupra unei acetone. Ce sa mai vorbim de alte decizii mai importante. ;)
Apoi, dupa atat relax si atatea locuri frumoase ne-am mutat in Washington, DC. Adevarul e, ca in ultimele saptamani de CA incepusem sa jinduiesc dupa viata agitata data de oras, dupa tramvaie si autobuze, zgomote si forfota.
Aici, inca din avion cand am vazut pomii verzi si raul mi-am spus ca seamana cu Timisoara. Si sentimentul asta il am si in prezent :) chiar daca Bega noastra e cu muuult mai mica decat Potomac river de aici.
In Washington, mai greu mi-a fost sa folosesc metrourile, in special sa schimb liniile de metoru. Mi-era mult mai confortabil sa folosesc autobuzul, ca vedeam pe unde "merg". Acum mi se pare asa banal.... Inca mai am probleme cu comandatul in restaurante - chiar si cu ajutorul lui Jonathan (care imi spune "Rox chestia asta iti place") imi ia ceva timp pana comand.
Intre timp mi-am facut "buletin de oras", am cunsocut ceva romani cu care tin legatura. Mai socializez cu colegi de-ai lui Jonathan de la lucru. De fapt, ies in lumea necunoscuta pentru a o cunoaste mai bine. Si din fericire sunt atatea cai care societatea asta iti ofera pentru a "cunoaste".
Iar ca anul sa se termine cu "achievements", ne-am cumparat casutza noastra si masina ..... Radacinile noastre incep sa creasca, sa se ramifice si deci sa se "maturizeze". :) Sunt asa de mandra de noi!! :)
Daca ma uit bine inapoi si la prezent, constat cu placere ca "visele" de acum un an au prins contur. Si e asa de bine!!!
Poti sa crezi ca a trecut deja un an?
"It is possible to fly without motors, but not without knowledge and skill" (Willbur Wright)
