Sarbatori departe

Cum e sa treaca lucrurile, evenimentele pe langa tine? Prima reactie de a raspunde la intrebare e "depinde". Asa spun si eu.

Nu sunt eu o mare bucatareasa in general, iar cand vine vorba de "tinerea" sarbatorilor eram undeva pe la mijloc, sau si mai sincer la marginea dintre deloc si a face ceva specific sarbatorii respective. Adica, de Pasti nu vopseam nici un ou, dar facem pasca si o singura data am facut oua umplute. Restul pica pe umerii mamii, care facea toate merindele de la A - Z. Iar eu veneam cu "gagiul" si luam pranzul impreuna, ca in familie ;)

Anul asta a fost cu totul si cu totul diferit.

Desi am vrut sa fac pasca, mai mult pentru ca imi place si imi era dor, nu am gasit in orasul asta branza de vaci. Nu e si nu e!!! Am intrebat alti prieteni romani cu ce as putea-o inlocui - de parca o poti inlocui...hahaha. Raspunsul a fost ca intr-adevar nu gasesc la magazinele "normale", dar gasesc la magazinele rusesti si poate la cele grecesti. Ok, am primit raspunsul!! Dar unde sa dau eu de magazine rusesti?? Am mers mai departe cu intrebatul la prieteni americani, care s-au uitat la mine putin ciudat, si mi-au spus ca in Washington nu sunt decat restaurante rusesti. Mda, merci!! Adevarul e ca e plin orasul de restaurante din toate colturile lumii.

M-am reintors la "prietenul" meu care ma ajuta sa gasesc raspunsuri, sa ies din plictiseala si totodata ma ajuta sa uit de notiunea "timp". So, back la Google! ;) Si aflu ca branza mea de vaci e intr-adevar in magazinele rusesti, dar aceste magazine sunt in Virginia state, nu in DC. Si uite asa am renuntat sa mai fac pasca!

Cu inrosirea oualelor e alta poveste. Aici, nu am fost motivata deloc. Nici macar nu mi-am batut capul sa caut vopsea de oua - care oricum nu mi-a iesit in fata ochilor in "alimentarile" in care fac "piata". Lipsa de motivatie a venit de la faptul ca nu am avut cu cine sa ciocnesc :( Prieteni romani prin apropiere nu am, iar Jonathan nu sarbatoreste Pastele, iar de ciocnit oua nici atat. Astfel ca de Pasti nu am facut nimic deosebit - doar o zi normala de weekend.

Intr-un fel am fost trista simtind lipsa sarbatoririi Pastelui alaturi de familie, sau alaturi de prieteni. Mai ales ca am vazut pozele Laviniei. Lavi, care e in Canada, a vopsit ouale, a avut cozonaci (mmmm, am pierdut gustul acestora de ceva vreme) si familia (matusa) alaturi la masa de Pasti.

Jonathan mi-a spus ca atunci cand vom avea copil voi fi mai motivata sa sarbatoresc Pastele in mod traditional. Pana atunci, mai usor e sa adun ceva romani pe langa mine cu care sa petrec sarbatorile.

Fictiune si ritual de zi cu zi

Am inceput sa citesc un roman (Murdering Mr Monti), foarte funy, usor de citit si rupt din realitate. Realitate nu doar a ceea ce se intampla in carte, ci si a locurilor - actiunea se petrece in Washington, DC si in imprejurimile lui. Astfel ca particip activ, ca o umbra alaturi de personaje si de locurile pe care acestea le traverseaza. Ba chiar imi fac notite cu ce sa mai vizitez, ce evenimente apar in anumite luni. Cel mai misto, am aflat despre un hotel, aici in DC, care are restaurantul in top - de unde se vede tot orasul. Tipa din poveste spune ca ii place sa isi ia lunch-urile acolo ptr ca e private si un view superb.

Astfel ca, mi-am propus ca de ziua lui Jonathan sa-i fac o surpriza si sa luam o cina romantica acolo (depinde de preturi ;)). Inca nu stiu adresa, dar stiu numele hotelului. Partea mai nashpa e, ca aici sunt cate 2-3 hoteluri din fiecare lant hotelier. Ieri, de exemplu, am trecut pe langa acel hotel, dar cand am intrat sa vad cum e restaurantul am fost surprinsa sa vad ca restaurantul e la subsol. Deci nu e cel la care ma gandisem prima data. Noroc cu internetul care face ca tot ce la inceput pare inabordabil, cu "nu stiu" in minte, sa gasesti solutiile la toate nazdraveniile care iti trec prin cap cu semnul intrebarii la final.

So, citind cartea am sentimentul de "a apartine" cartii si evenimentelor.

Culmea e ca, ieri, vizionand filmul "State of Play" cu Ben Afleck and Russel Crow am avut aceleasi "trairi". M-am simtit ca un copil care se bucura ca stie in ce statie de metrou sunt actorii, pe ce strazi au filmat, in ce baruri au mancat..........locuri foarte comune, acum, pentru mine.

Nu mi-am propus sa transmit ceva clar cu asta, doar sentimentul placut de a fi intr-un oras in care se intampla lucruri, atat povestite in carti cat si anuntate in ziarele locale.